Sambata aceasta, aproximativ 1.200 de rosieni au participat la un miting organizat in localitatea Rosia Montana de catre sustinatorii proiectului minier al companiei Rosia Montana Gold Corporation. Organizatorul principal al mitingului a fost sindicatul Viitorul Mineritului.

Cu ocazia organizarii acestei manifestatii, rosienii si-au exprimat dorinta ca mineritul sa fie relansat, sa aiba un loc de munca, in definitv, sa urmeze traditia milenara a practicarii mineritului, singura solutie care poate salva Rosia Montana de la dezastru.

Asadar, acestia si-au facut exprimata dorinta, cantand imnul sau cantece traditionale precum “Din tara motilor noi am venit”. Totodata, mesajele catre guvern au inclus o serie de revendicari, toate cu referire la faptul ca rosienii vor sa aiba un loc de munca in minerit: “Dati-ne de munca!”, “Stam pe aur si murim de foame!”, “Jos somajul!”, “Vrem sa muncim acasa”! s.a.