Locuitorii de la Rosia Montana incearca de fiecare data sa arate cat de mult le lipseste mineritul si cat de importanta este reluarea acestei activitati cu o traditie impresionanta, de doua milenii.

Unul dintre locuitorii comunitatii care au avut curajul sa isi spuna povestea si sa arate cat de saraca este Rosia Montana acum, fara minerit, este Sanda Lungu. Ea isi aduce aminte de vremea cand tatal ei isi facea cu drag meseria, pentru familia pe care trebuia o sa intretina:

“Bunicii mei ii spuneau «Melu», de la miel, ca era asa bland si bun. Venea seara ud si murdar de galita, apa din aceea rosie. Se schimba afara si apoi intra in casa si se spala in lighean. Abia dupa aceea luam masa impreuna. Avea mainile atat de muncite si cateodata cand faceam prostioare ne zicea «Vedeti voi mainile astea? Pentru voi muncesc..» Si atunci uitam sA fim rai!”